Indicele de masă corporală și sănătatea mintală 

Rezultatele noastre de anul trecut au arătat o asociere între scorurile obținute la scalele de depresie/anxietate și experiențele adverse din copilărie, împreuna cu indicele sarcinii alostatice calculat de noi pe datele a peste 112 mii de oameni din baza de date UK Biobank. Și totuși, datele noastre, precum și realitatea din jur, ne arată că nu toți oamenii prezintă acest risc. Într-adevăr, în etiologia depresiei și a anxietății există mai mulți factori de risc1,2. Există de exemplu dovezi ample care descriu comorbiditatea dintre problemele metabolice și simptomatologia psihiatrică3. Și în datele noastre observăm că o componentă statistică importantă a indicelui alostatic este factorul metabolic și mai ales, indicele de masă corporală. Așa că, pentru a înțelege de ce întâlnim aceste asocieri doar la unele persoane, ne-am propus să studiem modul în care susceptibilitatea genetică la problemele metabolice influențează interacțiunea dintre experiențele adverse din copilărie și depresie/anxietate. Am folosit scorul de risc poligenic asociat indicelui de masă corporală pentru a studia această componentă genetică. Scorul de risc poligenic este o valoare care arată riscul relativ asociat unei boli sau unei caracteristici în baza mai multor atribute genetice.

Rezultatele preliminare arată că persoanele cu cea mai mare susceptibilitate genetică la obezitate prezintă, de asemenea, scoruri mai mari la scalele clinice pentru depresie și anxietate, și raportează mai multe experiențe adverse. Aceștia au, de asemenea, un indice de masă corporală mai ridicat, precum și un indice al sarcinii alostatice mai mare (de exemplu, tensiune arterială mai mare). Mai multe analize detaliate susțin direcția acestor efecte și sugerează că, deși riscul genetic de obezitate îl face pe om mai predispus la probleme de sănătate mintală, magnitudinea acestor efecte este mică.

Concluziile noastre se aliniază opiniilor conform cărora direcția riscului, și nu doar magnitudinea acestui risc este importantă pentru sănătatea publică4,5. Biomarkerii metabolici și indicele de masă corporală în mod specific, sunt factori de risc modificabili, iar abordarea terapeutică centrată pe astfel de factori devine cu atât mai importantă cu cât observăm multiple comorbidități asociate, inclusiv diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare. În plus, am spus deja că etiologia tulburărilor afective este multifactorială și, cel mai probabil, există un cumulul de factori de risc. Există deja propuneri de calcul a unui scor de risc cumulativ pentru alte probleme ale sistemului nervos, cum ar fi demențele6,7. Pentru problemele afective, înțelegerea contribuției multitudinii de factori psihosociali, biologici și genetici este într-adevăr o provocare epidemiologică. Acest studiu își propune să contribuie la formarea unui astfel de scor de risc cumulativ. Continuăm studiul cu mai multe analize de sensibilitate statistice pentru a sigură replicabilitatea rezultatelor.  

Acest proiect este finanțat printr-un grant al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, CNCS-UEFISCDI (PN-III-P1-1.1-PD-2021-0138)